Nunti celebre
Numeroase cupluri de vedete au decis să-şi unească destinele în 2010. Printre cele mai mediatizate nunţi ale anului se numără cea a lui Penelope Cruz şi Javier Bardem, Chelsea Clinton, Megan Fox sau Harrison Ford.
Isla Fisher şi Sacha Baron Cohen sunt extrem de amuzanţi pe ecran, dar sunt foarte serioşi când e vorba de relaţia lor. Deși au încercat întotdeauna să-și păstreze viaţa persoanală departe de ochii lumii, totuşi presa a aflat că cei doi sunt părinţi, au doi copii şi au fost logodiţi timp de şase ani, iar în 15 mai s-au căsătorit în Paris.
Alanis Morissette, care era pe punctul de a se căsători cu cel mai sexy bărbat în viaţă, Ryan Reynolds, s-a căsătorit anul acesta cu Mario Treadway. Două luni mai târziu cuplul a anunţat că aşteaptă un copil şi cântăreaţa a născut chiar de Crăciun.
Probabil aţi fost surprinşi să aflaţi că Harrison Ford şi Calista Flockhart nu erau căsătoriţi. Cei doi au fost împreună din 2002, dar abia pe 15 iunie s-au căsătorit.
Megan Fox şi Brian Austin Green s-au căsătorit în Hawaii în iunie. Brian o laudă pe soţia sa că se pricepe de minune la copii, actorul având un băiat în vârstă de 8 ani cu care Megan se înţelege de minune.
Penelope Cruz şi Javier Bardem s au jucat puţin cu presa, mai exact au lăsat să se ghicească dacă sunt sau nu căsătoriţi. S-a dovedit a fi adevărat, cei doi s-au căsătorit în iulie şi aşteaptă un copil.
Miranda Kerr şi Orlando Bloom s-au căsătorit în secret la o lună după ce s-au logodit. La începutul lui 2011 Miranda aşteaptă primul copil.
Chelsea Clinton s-a măritat cu iubitul său din adolescenţă, Marc Mezvinsky.
O altă nuntă celebră este cea dintre Swizz Beatz şi Alicia Keys, care s-au căsătorit în secret în iulie.
Hilary Duff şi iubitul său, Mike Comrie, jucător de hochei au devenit oficial soţ şi soţie într-o ceremonie din California. "Nu am întâlnit pe nimeni care să spună ceva rău despre el", spune Duff.
Anna Paquin şi Stephen Moyer s-au cunoscut pe platourile de filmare de la "True Blood" şi s-au îndrăgostit atât pe ecran cât şi în viaţa reală.
Katy Perry şi Russell Brand au spus da într-o ceremonie tradiţională indiană în octombrie.
Sursă: realitatea.net


